Sa ne mai si amuzam putin cu 2 povestioare culese de pe net:
aceasta gluma nu este deloc intentionata sa strice apetitul copiilor pentru povestea respectiva...
Analiza psihologica a basmului "Scufita Rosie"*
Date: Scufita Rosie este fetita cuminte.
Analiza: Din start ne dam seama ca este vorba despre o minora de care copiii, in rautatea lor, si-au batut joc cu aceasta porecla, probabil din cauza unei caciulite rosii crosetate de mamica ei, pe care fetita o poarta des din cauza unei sensibilitati fizice la frig in regiunea craniului. Asadar avem de-a face cu o bolnava marginalizata si descurajata de societatea din jurul ei.
Date: Scufita merge zi de zi cu cosuletul cu mancare la bunicuta care locuieste in padure.
Analiza: Nici o bunica normala nu locuieste in padure. Singura explicatie este ca aceasta bunica a primit in urma retrocedarilor cateva hectare de teren impadurit. Este stiut ca taranii nu se gandesc mult ca sa prade padurea de lemne, mai ales inainte de venirea iernii. Asadar, aceasta bunica este o scorpie zgarcita care si-a facut casa in padure (oare nu tot din lemn taiat fara aprobare de la Ocolul Silvic?) si sta acolo ca sa-si pazeasca avutul. Teoria ca este vorba de o baba ticaloasa se verifica prin faptul ca, in loc sa plateasca un serviciu de livrare la domiciliu a hranei, a silit-o pe nepoata ei (o fiinta neajutorata si bolnava) sa faca zilnic naveta din oras in padure, fara sa-i pese de pericolele la care o expune pe biata fata.
Date: Scufita Rosie se intalneste cu lupul, care o descoase in privinta drumului ei.
Analiza: Deja intram intr-o zona a fanteziei bolnave. Unu la mana ca in Romania lupi mai sunt tare putini, doi la mana ca se feresc de om ca de dracu', iar trei la mana nu vorbesc si, chiar de-ar face-o, ar intreba de cel mai apropiat braconier sau cadavru bun de rontait. Singura explicatie este ca Scufita Rosie s-a uitat atat de mult la Animal Planet incat cunoaste obiceiurile lupilor si le poate intelege scheunaturile.
Date: Lupul o ia inaintea Scufitei care se opreste la cules de flori, isi preface vocea, intra la bunica, si o inghite.
Analiza: Nu mai stam sa analizam faptul ca multe flori prin padure nu-s, numai in luminis. Dar trebuie spus ca nu e frumos sa inveti copiii ca e in regula ca, atunci cand ai o treaba de facut, sa te opresti la cules flori fara sa stii daca nu-s cumva specii protejate si, in consecinta, pe cale de disparitie. Lupul in schimb pare un personaj menit sa fie bataia de joc a creatorilor de basme. Daca citim si "Cei trei purcelusi" sau "Capra cu trei iezi", observam un model bine definit. Lupul este un individ manat de dorinta perpetua de a navali in casele oamenilor. Foloseste toate stertipurile: imita voci si, daca nu-i iese, vadit frustrat, face casa praf. Concluzie: Lupul este comis-voiajorul actual. Bunica musca momeala si-i da drumul. Iata cum este prezentata imaginea unei persoane in varsta: o senila care nu stie sa faca deosebirea intre un urlet de lup si glasul propriei nepoate. Cu aceasta imagine vor ramane copiii nostri.
Date: Lupul se imbraca cu hainele bunicii, se pune in pat, unde il gaseste Scufita Rosie. O ademeneste prin vorbe sirete sa se apropie si o inghite si pe ea.
Analiza: Asta intrece orice rusine. Sa-l dea pe lup drept travestit, ei, asta inca nu am mai auzit. Ce fel de minte bolnava poate spune
copiilor asemenea porcarii? Iar dialogul purtat cu Scufita e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari, urechile, labele, dintii - si mai ce?! Iar el raspunde invariabil cu minciuni menite sa o aduca pe Scufita in pat langa el. De aici deducem: corupere de minori si perversiuni sexuale.
Date: Apare vanatorul care impusca lupul si le elibereaza pe Scufita Rosie si pe bunica.
Analiza: Ce cauta vanatorul in casa bunicii? Doar daca n-a venit cu gand ascuns. Apoi ce cauta la vanatoare de lupi pe proprietate privata? Din doua una: sau e un braconier nenorocit sau e un stab mare de la Bucuresti care plateste sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale sadice. In oricare dintre variante, ar trebui sa fie infierat de creatorul basmului si nicidecum glorificat pentru fapta sa mareata.
Finalul povestii este sinistru: lupul, zbatandu-se in ghearele mortii (si ne mai intrebam de ce avem copii dereglati din toate punctele de vedere), "elibereaza" cele doua femei. Adica avem oroarea sa asistam la aparitia a doua fapturi partial digerate care se pare ca nu au murit, ci cu nonsalanta isi reiau firul vietii. Asemenea inchipuiri ale unei minti bolnave li se servesc zilnic copiilor intre 2 si 7 ani. Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: "Alba ca Zapada" – auzi, "Alba", si ea traieste in padure cu 7 barbati!!!
O firma de/cu rahat ... copt !
Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun si, poate, si ceva din factura de mobil necompensata. Paulica avea prea mult bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei furnizori din cateva simple motive:
1) Nu-i cad coaiele;
2) Cuvantul lui are mai multa greutate;
3) Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa fie secretara, fie si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor, drept pt care ar fi regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnica virilitate;
4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui (putini).
L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma de
*AtenĂžie la limbaj*. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga. Dar n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui Nostradamus.
Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa' buna sa stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie, ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii.
"Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?" "De unde, miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a fost!", ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pt a-si salva hainele.
Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. "Te pomenesti ca a ramas inauntru, bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, aitist nebun ce este, daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama".
"Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10 minute", ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale intempestive.
Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti, doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom, Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai era!
Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa (compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari - normal, Seful isi luase 4x4 si pasase vechea masina socrilor - ca el, Paulica, este platit oricum regeste pt munca "de rahat" pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.
Restul e istorie. Cand firma e de
*AtenĂžie la limbaj*, iar tu faci - zice Seful - munca de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10 minute. Si dus a fost.
Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt ca nu te paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat.
- n-am mai putut purta niciodata haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei
- sediul a trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa bietului Paulica
- a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil
- cuptorul respectiv n-a mai fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. "Da' ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat acolo?!", ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia
- Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da frisoane
- Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i invite in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de bonitate, daca nici sediu nu-si permit - si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
- chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice
Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului blestematul acela de milion in plus?
http://fun.kappa.ro/index.php?module=perla&page=27