Incep si eu povestea calatoriei mele spre Ungaria cu... incalzirea, adica drumul spre Padis si participarea la Intalnirea Clubului Oltcit, exact cu o saptamana mai devreme.
Am plecat vineri dimineata din Bucuresti, dimineata la mine a fost ora 10 (inainte de pranz, trebuie sa recunoasteti) si pe un drum liber, lipsit de aglomeratia specifica in week-end am parcurs rapid traseul Bucuresti - Pitesti - Rm. Valcea - Horezu - Tg. Jiu, primii stropi de ploaie prinzandu-ne in Defileul Jiului. Drumul prin defileu, de o rara frumusete,
se impleteste de nenumarate ori cu raul
si cu calea ferata
(vestitul tronson Bumbesti - Livezeni, construit in anii `50 si care pastreaza ceva din romantismul amar al acelor vremuri),
iar la capatul lui ne asteapta orasul Petrosani - modern, curat si linistit - departe de imaginea intunecata pe care o aveam legata de mine insalubre si mineri furiosi.
Am urcat in continuare spre Deva, lasand in urma orasul strajuit de ruinele Cetatii Medievale
si dand bice ramasitelor celor 105 cai putere ai CX-ului (Cristi zice ca au mai ramas cam 85, restul s-au dus la pascut in cei peste 22 de ani de munca in slujba masinutei) am ajuns pe la ora 19,00 la poalele Muntilor Apuseni in localitatea Pietroasa. Privind in urma, spre campie, cerul era senin si luminos, in fata insa, nori amenintatori ascundeau crestele muntilor cat vedeai cu ochii.
Fara ezitare, am inceput urcusul pe drumul spre Padis
dar asa un elan aveam in dorinta de a ajunge pe lumina, ca m-am ratacit de 3 ori si cand am ajuns in tabara Clubului Oltcit era deja 10 noaptea si un frig napraznic. Din fericire CX-ul meu a tras cu inspiratie langa o surioara mai mare venita din Ungaria,
care pe langa ca a tinut de vant s-a dovedit a fi si depozitul temporar a unei sticle de palinca, care impreuna cu primirea calduroasa a colegilor Oltcitisti si Citroenisti prezenti acolo au constituit izvorul de energie necesar instalarii cortului, gratarului, instalatiilor de iluminat si a altor ustensile care fac viata la cort usoara si cele 12 ore de drum uitate.
A doua zi, dimineata ce poate fi mai frumos decat peisaj cu cort, CX, raulet, cer senin si munte
o gura de cafea fierbinte si una de aer rece si curat...
viciat totusi de niste intrusi cu VW Golf si gratar nou-nout pe care afumau de zor niste carnuri cu fete destul de zglobii pentru niste oameni care au calatorit toata noaptea de Vineri spre Sambata ca nu cumva sa rateze intalnirea.
Intrusii de mai sus (Cristi si Irina) alaturi de Nicu au fost insa tovarasi de nadejde in incercarea de a cuceri Cheile Ponoarelor partial cu masinile, partial "per-pedes". Traseul de intoarcere desi udat de o ploaie serioasa a fost o incantare privindu-l pe Nicu cum deschide tacticos umbrela si coboara cu ea deasupra capului in timp ce trecea cu pasi siguri si rapizi peste pietrele alunecoase din care era alcatuita poteca.
Intorsi in tabara, spre seara, ne-am delectat privirile de pasionati Citroenisti cu 2 CV-ul colegilor din Ungaria
dar si cu DS-ul sosit intre timp,
fiecare in parte fiind in opinia mea minuni ale tehnicii cu care merita sa te intalnesti in viata ca sa fie mai bogata si mai frumoasa.
Privirile fiind satisfacute, am constatat ca se pregatea ceva pentru celelalte simturi,
ceaunul din imagine suferind mai multe transformari succesive, initial devenind plin cu gulas si apoi uluitor de repede gol (sa traiasca colegii din Ungaria, ca bun a fost) si iar plin cu o super-gustoasa mancarica de ciuperci cu smantana care a disparut la fel de repede (o replica cel putin la fel de reusita a colegilor de la Oltcit)
Ce pot sa mai spun, desi nu am vorbit cu toata lumea prezenta, m-am simtit ca in familie... din latura unde aveam instalat cortul se vedea perfect toata tabara si eram fericit ca sunt acolo, ca am avut ocazia, din nou sa ajung intr-un loc frumos, inconjurat de oameni minunati!
Colegii din Ungaria mi-au facut o impresie atat de placuta si masinile care se anuntau la intalnirea lor atat de desprinse din cartile cu poze incat am decis ca nimic in lume nu ma va opri sa ajung peste o saptamana in Ungaria.
Asa ca, Duminica am plecat spre casa, nu inainte de a face un nou traseu off-road pana la Ghetarul de la Scarisoara
impreuna cu Cristi al carui Golf s-a comportat ca un veritabil Citroen pe tot traseul care pe alocuri semana izbitor de mult cu Transalpina.
Pana la ora 4,30 Luni dimineata cand am ajuns acasa nu m-am gandit decat la cum sa fac sa treaca mai repede saptamana si sa iau in piept cei peste 1400 de km dus-intors catre Martely (care in final s-au dovedit a fi aproape 2000), dar asta este o alta poveste pe care o sa incerc sa o scriu zilele urmatoare.
Pana atunci, week-end cat mai frumos tuturor.
) si ceva forinti
) sosesc si cei din Ungaria, de asemenea Adi cu sotia, imbarcati in HY si 2CV-ul cabriolet
(dupa instalarea lui si gratarele aferente)
..cat si Lucian:
)
Cauta in forum
Mesaje
Link-uri utile
Statistici